Scrisori din camera de alături 

de Marin Sorescu


Notă : poezia mai are câteva versuri pe care le-am tăiat pentru a putea fi zisă mai ușor.


Nu pot să scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te păstra
Înaintea ochilor, pe imensul cadru de zăpadă,
Ca un perete pe care schiază
Gîndurile noastre de iarnă.
Din fuga trenului ai zărit
Prin nămeți un vânător.
A apărut întii pușca întinsă - Tocmai ochea
Un fulg de zăpadă.
O bubuitură și toată iarna
S-a năruit din cer, îngropându-l în zăpadă.

Iată-ne, așadar pierduți în deșertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai și provocat.
Ai dorit atita să ninga, știai că fenomenul ține
De concentrarea ta... Și te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai oprește.
Roșeata din obraji colorează peisajul. Ai febra?
"Nu, dar vreau să colorez peisajul".
Foloseste rujul, mai bine.
Tu ești de ținut într-un castel
Pe-o iarna ca aceasta, cu clopoței la fulgi.
Și eu să vin la tine
Într-o sanie trasa de cerbi,
Să mă urc în iatac, pe-un turtur imens,
Să urc și să cobor, că e alunecos,
Si iar să dau să mă cațăr... și tu să-mi arunci
Niște pinteni.
Să cioplesc sloiul, urcându-mă
Să-i dau pinteni
Și să apar sus, c-o floare de gheața
În mână. "Unde e geamul?
Să-ți plantez pe el aceasta
Floare de gheață."
"O, ador florile de gheata", să zici,
"Unde-ai gasit-o?" Hai să ieșim puțin.
"Unde, iar afara? Iar în zăpadă? Iar în tren?
Iar vagon neîncălzit?"

Eu sunt un om de interior,
Pentru că sunt numai suflet
Și sufletul e de interior.
Sint un om de budoar, de stat între perne,
Printre carti, printre rujuri...
Tot ce emana caldură
Și intimitate. Pune-mă la o masa de restaurant
C-o sută de inși în jur,
Care se uită la tine
Și îngheț.
N-am ce să-ți spun, parcă nu ne mai cunoaștem.
Tu îmi citesti inceputul de enervare
Pe freamatul degetelor,
Pe mișcarea de la colțul ochilor
Și "Hai să mergem", zic.
"Unde?"
În castel. Știu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasă de cerbi.

Tot în tren suntem? Tot.