Femeia experimentată vs Tânăra domnișoară

Informații recuperate din cărți uitate.

Honore de BALZAC în "Femeia la 30 de ani" :



" Într-adevăr, o tânără domnișoară are prea multe iluzii, prea multă lipsă de experiență, iar sexul ei este un complice prea puternic al dragostei, pentru ca un tânăr să se poată simți flatat; pe când o femeie cunoaște întreaga gravitate a sacrificiilor ce trebuiesc făcute. Acolo unde una este atrasă de curiozitate, de ispite străine iubirii, cealaltă se supune unui sentiment temeinic.  Una cedează, celaltă alege. Oare această alegere nu reprezintă, prin ea însăși, o măgulire enormă? Înarmată cu o cunoaștere mai totdeauna scump plătită prin multe nefericiri, femeia experimentată, dăruindu-se, pare că oferă mai mult decât pe sine însăși; în vreme ce târăra domnișoară, ignorantă și încrezătoare, necunoascând nimic, nu poate  nici compara, nici aprecia nimic, ea acceptă dragostea și o învață. Una ne este dascăl și sfătuitor, la o vârstă când ne place să fim îndrumați și când supunerea constituie o plăcere; cealaltă vrea să învețe totul și se arată naivă, acolo unde  cealtă este tandră. Una nu ne oferă decât o singură biruință, cealaltă ne silește la confruntări mereu altele. Cea dintâi nu are decât lacrimi și plăcere, cea de a doua numai voluptăți și remușcări. Pentru ca o tânără fată să devină amantă, ar trebui să fie prea coruptă, și-atunci ar fi părăsită cu oroare; pe câtă vreme o femeie are mii de mijloace să-și păstreze și puterile și demnitatea totodată. Una, prea supusă, vă pferă trista siguranță a  tihnei; cealaltă pierde prea mult pentru a nu cere de la dragoste toate miile de metamorfoze. Una se dezonorează numai pe ea, ceaaltă ucide, de dragul celui iubit, o întreagă familie. O fată nu are decât o singură cochetărie și crede că a spus totul atunci când și-a dat jos hainele; femeia are însă mii de cochetări și se ascunde sub mii de văluri. "



"Femeia la 30 de ani ", Honore de Balzac, ed. Cartea Românească, 1981.

Sexy and I know it!

Home made video!  Noua mea distractie pentru luna august.

Casting Face

Stați liniștiți, la castinguri nu vă întreabă nimeni de Shakespeare ori Cehov. E vorba doar despre fețe. Deci , dacă vrei să faci telenovele, să nu ne obosim cu școala , zic, propun!

Prefață 


de G. Topârceanu


Prin ce ținuturi rătăcești
Pribeagă?
În care grotă din povești
Ai hibernat - o vară-ntreagă?

O, Muza mea cu nasul mic
Și coapse fine,
Abia sculptate din nimic,
De ce te-ai dus de lânga mine?...

Ți-am prins în părul inelat
Vreo floare artificială?
Te-am ofensat
Cu vreo metaforă banală?

Ori mi-ai bătut vreodata-n geam
Și, spionând perdeaua trasă,
Te-ai suparat că nu eram
Acasă?...

Vrei poate macii din livezi
Pe toți cu mâna ta să-i scuturi?
Sau te distrezi
Cu pălăria după fluturi?

N-ai adormit cumva pe-afara
Și te-ai trezit sub un umbrar,
Îndragostită de-un măgar
Ca-n Visul unei nopți de vară?

Cu Demonul lui Lermontof
Te-i fi-ntâlnit și ti-a fost frică?...
Nu ți-a intrat cumva-n pantof
O pietricica?

(De-aceea-mi iese șchiop și mic
Un vers, în fiecare ștantă...
Vezi, tot m-ai inspirat un pic
De la distantă!)

Ori m-ai zărit vreodata stând
Cu Muza altuia? Se poate.
Le-am spus cuvinte dulci, pe rând,
La toate...

Dar n-am facut-o pe furiș
Cum fac confrații mei cu tine,
Ci pe afiș
Mi-am spus păcatul la oricine,

Și confidentele, tu știi,
Le-am dat pe fațâ, tale-quale,
Într-un volum de Parodii
Originale...

Oricum, de-o fi ca-n viitor
Să placa stihurile mele,
Las marturie tuturor
Că n-ai colaborat la ele.

Ca singur m-ai lăsat să scriu
O carte-ntreaga fără tine...
Și dacă totuși mai târziu
Te vei întoarce lânga mine,

Nici nu te-alung, nici nu te-mpac,
Ci-n fundul calimarii crunte
Muind un deget, am să-ți fac
Un benghi în frunte! 

Sonet Teatral

de A. Mirea

Te urmăresc cu ochii toți bărbații
O ploaie de priviri sentimentale
S-abat asupra frumuseții tale
Și toate-i fac erotice ovații.

Ce fericit e soțul dumitale!
El în antracte stă de conversații...
De-aș fi, ca el, stăpân pe-atâtea grații.
Eu aș pleca la cele trei semnale.

Mă-ntorc, frumoasa mea necunoascută,
Și ochii mei din umbră te salută
De câte ori se-ntunecă lumina.

Dar ochii tăi n-au prea băgat de samă
Că-n pieptul meu se-ncepe-o nouă dramă,
Când a căzut definitiv cortina.

Câinele ovreiului

de Th. Speranția

notă : deși este poezie, acest text poate fi trecut și la categoria Povestiri.

Într-un an, cândva-ntr-o vară,

Nu știu unde, în ce sat,
Un ovrei mergând cu marfă
Într-o curte a intrat.
Și cum intră el pe poartă
Cu bagajul la spinare,
Hop, îi sare înainte
Un dulău urât și mare.
„Ce să fac acum? se-ntreabă
Bietul Ițic supărat.
Dacă strig să vie omul,
Pân’ să vie — m-a mâncat!
Dacă plec pe poartă iară, —
Aș pleca eu bucuros,
Dar dulăul e în stare
Să m-apuce pe din dos...
Nici încolo, nici încoace,
Eu mai bine stau pe loc;
Și-am să-l iau cu vorbă bună, —
Chiar așa să am noroc!"
— Moi Grivei, zic zou, ascultă,
De când umblu eu pe jos
N-am văzut în toată lumea
Un cățel așa frumos!
Mă mai duc la târg eu, lasă,
Ți-oi aduce un covrig.
Ce folos ai dacă latri?
Parcă-ți iese vrun câștig?
Moi Grivei, tu ești cuminte,
Ce-ai cu mine de-mpărțit?
Am venit la badea Gheorghe, —
Ei și ce-i dac-am venit?
N-am să stau un an la dânsul,
Plec îndată la haham...
Dar dulăul se repede
Și mai tare: Ham! ham ham!
— Stai pe loc! Ai-vei mi-e frică!
Ci păcat că n-am o pușcă!
Badi Gheorghe, badi Gheorghe,
Ieși afară că mă mușcă!
Badea Gheorghe iese-n ușă,
Dă c-o piatră după câine
Și-apoi zice: — Nu te teme!
Ține-ți inima, jupâne!
Nu știi vorba românească
De la moși-strămoși lăsată,
Că un câine care latră
Nu te mușcă niciodată?
— Știu proverbul — zice Ițic —
Că-l avem și la ovrei,
Știu prea bine... dar e vorba
Dacă-l știe și Grivei!

Cafeaua de dimineață


de Jacques Prevert


El și-a pus cafeaua
liniștit în ceașcă,
laptele l-a pus 
în ceașca de cafea,
zahărul l-a pus
în cafeaua cu lapte
și cu lingurița 
l-a amestecat.

a baut cafeaua,
ceasca a lăsat
fără să-mi vorbească.
a scos o țigară,
a fumat tăcut,
s-a jucat cu fumul
- cercuri a făcut - 
a pus, calm,
tot scrumul
într-o scrumieră

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

și s-a ridicat,
și-a pus pălăria
cu un gest distrat,
și-a luat pe umeri
mantaua de ploaie,
pentru că ploua,
apoi a plecat.
a plecat în ploaie

fără să-mi vorbească.
fără să ma privească.

(și atunci mi-am strâns
fruntea grea în palme
și am plâns...
am plâns... )