TED TALKS
Îmi place să scriu despre lucruri care ar putea avea o valoare pentru cei care citesc articolele astea. De altfel, nu cred în atitudinea conform căreia niciunui blogăr nu îi pasă ce cred ceilalţi despre articole. Asta e o vrajeală de 2 lei a omului care nu-i în stare să îşi asume. În fine, abandonez acum drumul ăsta al discursului pentru un articol viitor dedicat acestui aspect. Mă opresc şi reţin doar dorinţa de a aduce o informaţie, un beneficiu celor care acordă un timp oarecare acestei lecturi. Şi pasez mai departe o informaţie destul de preţioasă celor care caută se se dezvolte pe peste tot.
Există oameni în lume preocupaţi sincer despre binele umanităţii. Ei sunt cam cei mai tari în domeniile lor şi au ajuns la un nivel suficient de relaxat financiar încât să îşi permită să facă chiar numai ce îşi doresc. Adică să inventeze chestii de o utilitate fenomenală, să regândescă sistemul educaţional mondial, să vorbească despre cum au ajuns în trei ani dintr.o rulotă la un imperiu financiar, etc. În consecinţă aceşti oameni urcă pe scenă câte 15 minute şi vorbesc celorlaţi despre ultimele lor descoperiri, revelaţii, concluzii !utile. Fără vorbe inutile şi discursuri narcisiste, fără nicio vrăjeală de genul ăsta.
Primul tip pe care l-am văzut vorbind avea un subiect prea simplu pentru cât era de util şi important la nivel mondial. Vorbea despre seringi. Apoi arăta imagini din India unde, în spitale, sunt folosite acelaşi seringi de vreo 4,5, 6 ori consecutiv. Evident vorbea şi despre H.I.V. Sida. Apoi a venit cu soluţia. O seringă care se autodistruge după prima utilizare. Nu vă gândiţi la vreo chestie extraterestră prin care seringa explodează după ce a voce feminină a spus, în prealabil, You have 3,2,1 seconds left. Nu. Nimic atât de complicat. O astfel de soluţie ar fi fost posibilă pentru acest tip, sunt convinsă, doar că ar fi fost prea scumpă pentru producţie. Nu. Omul nostru a creat un sistem simplu prin care, pur şi simplu, seringa nu mai merge la a doua folosire. Foarte tare. Asta înseamnă enorm pentru lumea rapidă a răspândirii hiv-ului. Preţul unei asemenea seringi era egal cu preţui unei sticle de Cola la 0,25 l. Perfect. Mergem la departe.
Sir Ken Robinson este preferatul meu. Nenea ăsta vorbeşte cu un umor englezesc absolut savuros despre Şcoala care distruge Creativitatea. Pentru mine punct lovit. De mult mă bântuia ideea asta şi uite că cineva a făcut un studiu despre asta. Nu o să povestesc despre nenea ăsta, mai degrabă vă invit să îi urmăriţi discursul. Dincolo de el mai sunt o grămadă de oameni interesanţi care povestesc despre ultimele lor soluţii geniale. Toate astea se întamplă pe www.ted.com . Enjoy!
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu